Despre Noi

C.S.”ATLETICO” Arad a luat fiinţă în anul 2002 . Argumentele principale aduse pentru înfinţarea acestuia au fost de natură istorică, socială şi sportivă.

Aradul este un oraş cu valoroase tradiţii sportive, cu o mentalitate publică favorabilă fotbalului şi cu posibilităţi umane şi materiale ce pot asigura funcţionarea în bune condiţiuni a unei unităţi sportive.

Întreaga activitate fotbalistică în cadrul clubului se desfăşoară sub semnul unor categorii morale, printr-o colaborare cu toţi factorii educativi, pentru a armoniza solicitările educaţionale cu cerinţele integrării sociale.

Colectivul tehnic are în componenţa sa un coordonator şi 11 antrenori, care gestionează procesul complex de pregătire fotbalistică a peste 200 de tineri jucători cuprinşi în 10 echipe de diferite categorii de vârstă. Toţi antrenorii clubului sunt absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ superior.

Angajamentul asumat de C.S.”ATLETICO” Arad faţă de lumea fotbalului juvenil îl reprezintă implementarea unui concept modern de pregătire fotbalistică prin prestarea unor servicii de înaltă calitate.

Prin contribuţia efectivă, directă, la creşterea capacităţilor de performanţă la toate nivelele formative ale clubului, conducerea administrativă şi tehnică îşi asumă responsabilitatea privind inserţia activă a jucătorilor proprii în lumea fotbalistică.

De la înfiinţare şi până în prezent, echipele clubului au obţinut rezultate remarcabile în competiţiile locale, naţionale şi internaţionale, devenind o prezenţă semnificativă pe piaţa fotbalistică.
Prin relaţiile pe care le întreţine cu alte cluburi din ţară şi străinătate, C.S.”ATLETICO” Arad, contribuie la stimularea şi integrarea Aradului în contextul fotbalistic european.

Organigrama

Organigrama

Cu ce ne laudăm

  • Transferuri în străinătate

    • VASI Emanuel (1997) - MANCHESTER CITY (Anglia) - 2013
    • OAIDĂ Răzvan Constantin (1998) - WOLVERHAMPTON WANDERERS FC (Anglia) - 2014
    • POPA David (1997) - BIRMINGHAM CITY FC (Anglia) - 2014
    • PETRE Adrian (1998) - ESBJERG (Danemarca) - 2017 seniori

    Jucători în Liga I

    Jucători în Liga II

    Jucători în Liga III

    La loturile naţionale de juniori

  • Turnee internaţionale

    • Loc I - Juniors Cup - Albena, Bulgaria, 24 - 28 august 2017, la categoria 2004
    • Loc III - Youth Fooball Festival - Kaposvár, 2 - 8 iulie 2017, la categoria 2008
    • Loc III - Youth Football Festival - Kaposvár, 2 - 8 iulie 2017, la categoria 2009
    • Loc II - Juniors Cup - Albena, Bulgaria, 20 - 25 iunie 2017, la categoria 2007
    • Loc I - Fragaria Cup - Presov, Slovacia, 3-7 iulie 2012, la categoria 2004
    • Loc III - Fragaria Cup - Presov, Slovacia, 3-7 iulie 2012, la categoria 1998
    • Loc II - Spain Trophy - Barcelona, Spania, 1 - 7 iulie 2012, la categoria 1996
    • Loc II – „Interliga” – Campionat Interţări: România – Ungaria, ediţia 2010-2011, la competiţia pe cluburi
    • Loc I – „Interliga” – Campionat Interţări: România – Ungaria, ediţia 2010-2011, la categoria 2000
    • Loc I - Braşov "Junior's Cup", Braşov, 2010, categoria 2002
    • Loc II - "Danacup 1", Frederikshavn, Danemarca, 2010, categoria 1996
    • Loc I – „Interliga” – Campionat Interţări: România – Ungaria, ediţia 2009-2010, la competiţia pe cluburi
    • Loc II – „Interliga” – Campionat Interţări: România – Ungaria, ediţia 2009-2010, la categoriile: 1999, 2000, 2001 şi loc III la categoria: 2002
    • Loc III - Indoor Cup, Braşov, 2010, categoria 2001 şi 2002
    • Loc I - "Youth Football Festival" , Kaposvar, Ungaria, 2009; cat. 2000
    • Loc I - "Karneval Kupa" Debrecen, Ungaria, 2009; cat.2000
    • Loc II - "Fragaria Cup", Presov, Slovacia, 2009; cat. 1998
    • Loc I - „Italy Trophy”, Italia, 2009; cat. 1996
    • Loc I – „Interliga” – Campionat Interţări: România – Ungaria, ediţia 2008-2009, la categoria:1998, loc II la categoriile: 1999, 2000, 2001
    • Loc I – „Remes Cup”, Polonia, 2008; cat. 1998
    • Loc I - „Italy Trophy”, Cattolica, Italia, 2008; cat. 1995
    • Loc I – „Interliga” – Campionat Interţări: România – Ungaria, ediţia 2007-2008, la 4 categorii de vârstă: 1997, 1998, 1999, 2000
    • Loc I – Memorial „Ladislav Varga” Subotica, Serbia, 2007; cat. 1996
    • Loc I - „Friendship Trophy”, Malgrat de Mar, Spania, 2007; cat.1995
    • Loc III – "Remes Cup" , Polonia, 2007; cat. 1997
    • Loc II - "International Withsun Tournament" , Malgrat de Mar, Spania, 2006; cat.1995
    • Loc III - "Youth Football Festival" , Kaposvar, Ungaria, 2005; cat. 1991
    • Loc II – "Szent Istvan Kupa", Budapest, Ungaria, 2005; cat. 1990
    • Loc II – "UTE Kupa" Budapest, Ungaria, 2005; cat.1996
    • Loc I - „Upper Austria Cup „ Wels, Austria, 2005; cat.1997
    • Loc V - "Piccole Grandi Squadre" Mondovi, Italia, 2005; cat. 1991
    • Loc II – „Danacup” , Danemarca, 2003, cu participarea a 196 echipe la această categorie de vârstă, cat. 1991
    • Loc III - "Danacup" , Danemarca, 2003; cat. 1990
    • Numeroase locuri I-III la diferite turnee internaţionale din Ungaria, Serbia, România, la diferite categorii de vârstă.

    Campionate F.R.F.

Urmărește-ne pe Facebook
Newsletter
Suspendisse sodales, magna at dignissim cursus, velit ex porttitor eros.